Acest program este organizat în cadrul Universităţii POLITEHNICA din București, Facultatea Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice, departamentul Mașini şi Sisteme de Producție. Este un program de master complementar (la înscriere, se accepta diploma de licență în inginerie sau economie), în domeniul Inginerie Industrială. Obiectivul primordial al acestui masterat este de a oferi studenţilor cunoştinţe despre tehnologii poligrafice şi sisteme moderne de producție din industria poligrafică, inițierea si/sau transformarea afacerilor şi a managementului sub impactul tehnologiilor informaţiei. De asemenea, masteratul are ca obiectiv crearea unor abilități de lucru utilizând tehnicile, metodele şi instrumentele de dezvoltare şi realizare a produselor sau serviciilor, în contextul organizaţiilor moderne.